Lachatterie by Isabella Vijiiac marchează încă o colaborare de succes, de aceasta dată cu o tânară cântăreaţă foarte talentată, Adda, pentru videoclipul coloanei sonore a filmului “Loverboy”, regizat de Cătălin Mitulescu.
Pentru filmările clipului piesei “Loverboy”, cântată de Adda featuring PachaMan şi DeMoga, Isabella Vijiiac, designerul Lachatterie a fost şi stilista cântăreţei, completându-i look-ul retro, ce are uşoare influente punk, cu două ţinute, una compusă dintr-o rochie neagră, mulată şi o jachetă punk-rock, ambele purtând marca Lachatterie, la fel ca piesele celei de-a doua ţinută, formată dintr-o fustă oranj neon, camaşă şi un colier statement, marca Modamania.
Adda (Ada Alexandra Moldovan) este cea mai recentă colaborare a lui Marius Moga, din poziţia de producător, dupa ce Adda a fost, întâmplator, descoperită de Cătălin Mitulescu, datorită clipurilor acesteia de pe YouTube.
Adda este născută în Tîrgu Mureş, iar pasiunea pentru muzică şi-a descoperit-o la vârsta de 6 ani, când a început să ia lecţii de pian şi de chitară şi s-a făcut “auzită” datorită vocii sale deosebite şi puternice.
În 2008 a scris şi înregistrat piesa “Minţi murdare făcute praf”, piesă ce a adunat peste 1 milion de vizualizări, piesă pe care Cătălin Mitulescu i-a prezentat-o lui Marius Moga, ca o sugestie pentru soundtrack-ul celui mai recent film al său, “Loverboy”.
Remix-ul piesei din 2008, redenumită “Loverboy”, după titlul filmului, are un featuring cu PachaMan şi, la doar o săptămână după lansare, a adunat peste 140.000 de vizualizări.
Pe lângă styling-ul făcut pentru clipul piesei “Loverboy”, Isabella Vijiiac o îmbracă pe Adda şi la apariţiile în emisiuni şi viitoare concerte, apelând la propriile creaţii sub labelul Lachatterie, dar şi la accesorii Modamania, rezultatul fiind unul potrivit stilului şi atitudinii cântăreţei.
Clipul il puteti urmari aici .
No comments:
Post a Comment